The wrestler
Stiam de film de ceva vreme, dar nu reuseam sa il gasesc. Cred ca nu mi-a placut nciodata Mickey Rourke, mi s-a parut intotdeauna un alcoolic imbatranit inainte de vreme, dar in The Wrestler a jucat excelent. Si a fost foarte bine ales. Mi-am propus de mult sa ma uit la un documentar despre pro wrestling si sa aflu cum sta treaba cu sportul asta si de ce si cum sunt meciurile aranjate, dar am tot amanat, din lene, vizionarea. Acum am un motiv in plus sa caut si sa ma uit la un behind the scenes.
Rourke, in film, joaca rolul unui luptator care a avut perioada lui de glorie in anii 80, si ajunge la momentul in care trebuie sa se lase de sport. Il lasa corpul, si trebuie sa se reorienteze. Evident, nu mai are bani, are o fata de care nu s-a ocupat cand a trebuit si acum nu vrea sa mai stie de el, iar fara sport se simte incredibil de singur.
Trist si crud cand ne gandim la ce ajung la batranete multi dintre sportivii de performanta. Niste epave, in ciuda legaturii pe care toata lumea pare sa o vada intre sport si sanatate, sau intre sport si un corp sanatos. The wrestler arata foarte bine pentru varsta lui, dar articulatiile ii cam cedeaza, sufera un infarct si este operat, fiind nevoit sa renunte la activitatea de pana atunci.
Problema este ca, dupa ce incearca sa isi “faca rost” de o viata “normala” si esueaza, isi da seama ca sportul este cam singurul lucru care conteaza pentru el, si singura ocupatie care il face sa se simta bine, in ciuda efectului devastator asupra sanatatii. Asa ca se intoarce in ring, pentru o ultima data..
O perspectiva destul de directa asupra relatiei dintre sportul de performanta si durere. Si o scena care mi-a ramas intiparita in minte, de la un eveniment la care fosti luptatori semnau autografe, iar Rourke se uita mai atent la cei de la mesele din jur si ii vede pe toti accidentati, unul cu carje, altul in scaun cu rotile, altul cu proteza…
The only place I get hurt is out there. The world don’t give a shit about me.
