In jurul corpului

Tin minte si acum momentul in care mi-a spus un prieten fraza asta, in liceu, motiv pentru care l-am considerat atunci cel putin dubios si ciudat. Am inceput sa ma uit la toate fetele si femeile pe care le vedeam si sa ma intreb care poate fi diferenta, si cat de mare sa fie intre cum arata dimineata si cum arata in restul zilei.

Frumusetea feminina e probabil unul dintre cele mai mari artefacte mascate din zilele noastre. Mascate pentru ca discursul “oficial” insista pe o frumusete naturala pe care toata lumea incearca sa o construiasca. Ori, cum poti construi ceva natural? Dimpotriva, corpul feminin se afla intr-o relatie ambivalenta cu tot ceea ce am putea considera natural la el, pe de o parte incercand sa il distruga, pe de alta sa il prezerve sau sa il modifice. Si niciuna dintre aceste actiuni nu este catusi de putin “naturala”. O ambivalenta care se vede in relatia cu parul. Cel de pe corp trebuie distrus, incinerat, fara a lasa nicio urma a existentei lui, pe cand cel de pe cap trebuie ingrijit cu atentie, deoarece e “podoaba cea mai de pret”.

Frumusetea feminina e atat de mult artefact si atat de putin natural incat trebuie sa ramana mereu la fel. Fara varsta, fara expresie, fara cusur. La fel ca un tablou.