In jurul corpului

Atunci când spui sală de forţă spui automat şi oglindă, deoarece aceasta este un element prezent în toate sălile, si care ocupa uneori chiar şi toţi pereţii acesteia. Mai mult, oglinzi există şi în vestiare. Acestea îndeplinesc mai multe funcţii, şi au mai multe semnificaţii pentru cei care frecventează sălile de forţă, semnificaţii de obicei asociate cu scopul pentru care respectivii vin la sală.

Indiferent de categorie însă, principalul rol al oglinzii este unul tehnic: ea reglează mişcările. Atunci când lucrezi este indicat să te uiţi în oglindă, pe de o parte pentru a putea ţine spatele drept şi pe de altă parte pentru a-ţi putea regla mişcările. Dacă nu ţii spatele drept sau nu execuţi mişcările corect, nu numai că rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor, dar, în plus, se poate ajunge la accidentări destul de grave. Nu trebuie sa uităm că bodybuildingul este o activitate individuală, exerciţiile executându-se fără partener, care în cel mai bun caz se află acolo pentru a te asigura împotriva unor posibile accidentări datorate utilizării unor greutăţi prea mari, sau pentru a ajuta la efectuarea unor repetări forţate. Folosind şi o serie de mişcări repetitive şi standardizate, oglinda se află acolo pentru a confirma corectitudinea acelor mişcări, în lipsa unui partener sau antrenor de la care să poţi primi un feedback continuu.

Pe lângă acest scop -să îi spunem primar, oglinda mai are şi alte caracteristici: ea creează atmosfera specifică unei săli de forţă, şi este în acelaşi timp un puternic stimulant. Pentru că oglinzile şi măresc într-o anumită măsură, şi ai astfel impresia că munca ta a dat roade. În urma efortului depus în sală, muşchii se dilată –sau cel puţin aşa îţi arată oglinda- şi ţi se pare că nu ai lucrat în zadar, că ai făcut într-adevăr ceva. Este un sentiment specific, pe care îl resimt cam toţi cei care „trag de fiare”. De aceea am putea spune că majoritatea sunt şi puţini narcisişti, lucru confirmat şi de discuţia purtată cu un antrenor mai experimentat. Cei mai narcisişti se pare că sunt cei care vin de puţin timp la sală, şi care vin pentru a-şi dezvolta fizicul. Mai ales datorită faptului că în primele luni de sală, muşchiul creşte mai uşor. Însă după un timp, apare o perioadă de stagnare, în care efectele culturismului se văd mult mai greu, ceea ce îi poate descuraja pe mulţi şi contribui astfel la abandonarea activităţii.

Însă, deşi cei care fac culturism de performanţă pot fi consideraţi mai puţin narcisişti, nici ei nu au cum să scape de această trăsătură. Mai ales că, dintr-un sport, după cum povestea acelaşi antrenor, culturismul a devenit mai mult un spectacol, un „show”. Se câştigă bani destul de mulţi din demonstraţii, şi competiţia nu mai are aceeaşi importanţă ca la începuturile sportului. La concursurile importante se concurează şi pe perechi, bărbat şi femeie, şi se pune accentul şi pe mişcări, coregrafie, nu numai pe fizicul dezvoltat armonios. Este aproape imposibil, în astfel de condiţii, să nu fii permanent „îngrijorat” de propriul aspect, să nu îţi verifici muşchii zi de zi, după fiecare antrenament, să te asiguri că arată la fel sau chiar mai bine decât cu o zi înainte.

Oglinda din vestiar este astfel, din acest punct de vedere, mai importantă şi chiar mai folosită decât cea din sală. În sală nu te poţi dezbrăca pentru a vedea rezultatele antrenamentului (o regulă informală care este respectată) pe când în vestiar nu te împiedică nimeni. Iar până ajungi acasă, în general, muşchiul revine la starea iniţială şi nu se mai observă mare lucru.

Şi descoperim astfel ceea ce am putea numi un efect pervers al oglinzilor. Ele înşeală. În momentul în care termini antrenamentul, este aproape sigur că grupele musculare lucrate vor ieşi în evidenţă –asta dacă ai lucrat bine. Astfel, ai impresia, uitându-te în oglindă, că eşti mai mare, mai impozant, mai puternic. Pleci din sală şi te simţi mai bine, eşti mai sigur pe tine, fiind convins că toată lumea îl vede pe cel din oglindă, puternic şi frumos, bine clădit Însă după un timp, aproximativ două ore, efectele imediate ale antrenamentului dispar. Circulaţia sangvină îşi revine, muşchiul este din nou irigat normal, şi dimensiunile sale scad. Dar efectul psihic durează mai mult. De aceea unii se întorc la sală, o lume amăgitoare. În oglinzile ei, respectivii văd ceea ce vor, modul în care vor să arate. Există unele cazuri în care clienţii rămân câteva ore pe zi, vin în fiecare zi, şi abandonează cu greu mirajul. Pentru a reveni la realitate.

Am vorbit la început despre o anumita asociere dintre semnificaţia atribuită oglinzii şi scopul pentru care indivizii vin la sală. Am putea presupune ca rolul oglinzii este cu atât mai mare cu cât ei acordă mai multă atenţie corpului lor ca şi corp frumos, şi nu ca şi corp funcţional sau corp puternic. Ipoteza a fost confirmată în urma discuţiilor purtate cu mai mulţi abonaţi ai sălii. Astfel, pentru bodybuilderi, profesionişti şi amatori deopotrivă, pe lângă rolul de corector al mişcării, oglinda este cel mai important si mai la îndemână indicator al progresului, ba chiar şi un instrument de comparaţie. Bodybuildingul fiind un sport individual prin esenţă, axat pe producerea unui corp frumos, aspectul este cel care face diferenţa, şi nu performanţa. In lipsa unui juriu, bodybuilderii se confruntă în sală în faţa oglinzii, ori cu ceilalţi, ori cu sine. La fel mai fac şi cei care vin la sală doar pentru a-şi ajusta imaginea, cu o precizare suplimentară. Cei noi evită de multe ori să se expună în faţa oglinzii, mai ales dacă există alţii mai mari şi mai bine făcuţi în sală, şi la fel se poate întâmpla şi în cazul celor care nu consideră că arată suficient de bine pentru asta.

Pentru cei care practică un alt sport însă, obiectivul de atins este un corp puternic, şi astfel rolul oglinzii se reduce la corectarea mişcărilor. Aspectul fizic contează mult mai puţin, importantă fiind creşterea în eficienţă la care duce activitatea la sală. Powerlifterii de exemplu, urmăresc doar secundar creşterea în dimensiuni, obiectivul principal fiind creşterea forţei. La fel şi, de exemplu, practicanţii de arte marţiale, pentru care mersul la sală completează antrenamentele specifice. Pentru toţi aceştia aspectul fizic pare să conteze într-o foarte mică măsură, la fel ca şi dimensiunile muşchilor. Ceea ce are cu adevărat importanţă este doar performanţa sportivă. Modul de organizare al competiţiilor poate şi el contribui la această orientare a sportivilor. Nu trebuie să uităm că de obicei acestea sunt organizate pe categorii de greutate, iar înainte de concursuri sportivii urmează de obicei regimuri drastice pentru a se putea încadra într-o categorie sau alta. Indiferent cât de mult slăbesc. În aceste condiţii, este evident că oglinda va căpăta pentru aceştia o cu totul altă semnificaţie decât pentru, să spunem, bodybuilderii profesionişti.