In jurul corpului

via Wikipedia:

Frenologia este o teorie în antropologia fizică enunţată la începutul secolului al XIX-lea de Franz Joseph Gall (1758-1828), după care studierea variaţiilor morfologice exterioare ale cutiei craniene ar furniza informaţii asupra respectivelor regiuni ale creierului şi funcţiilor sale. Chiar dacă frenologia enunţa unele ipoteze juste privind organizaţia creierului în zone precise, ea a fost în bună parte abandonată o dată cu dezvoltarea metodelor moderne de studiu al diferenţierii cerebrale funcţionale. Totuşi, premiza de bază a frenologiei, conform căreia personalitatea este determinată de forma craniului, nu a putut fi verificată.

Cred ca dintotdeauna a existat o, sa-i zicem tendinta, de a incerca sa citesti/cataloghezi un om dupa modul in care arata. Uneori astfel de tendinte au evoluat in pseudostiinte, cum s-a intamplat cu frenologia si ulterior cu teoria lui Lombroso privind criminalul. Masuratori ale corpului au servit chiar, in mai multe situatii, si ca o baza puternica pentru discriminare, cel mai bun exemplu constituindu-l nazismul. Intr-un fel, putem lega toate aceste lucruri si de o viziune mai larga asupra corpului care nu il priveste pe acesta ca pe un construct social, ci mai degraba ca pe un dat natural. Viziune care tinde sa dispara, consecinta fiind ca astazi avem de a face mai degraba cu o etichetare in functie de grija fata de corp si de asumarea sarcinii construirii acestuia. Proces care lasa si el urme, fie ca este vorba de mersul la sala sau de cel la coafor. Forma craniului nu mai este cea care determina personalitatea, locul ei fiindu-i luat de catre modul de prezentare a corpului.

Cele doua nu sunt chiar echivalente, intrucat corpul ca si construct social presupune un efort constient si permanent de modificare, insa cu toate acestea el ramane obiectul pe care il aratam cu degetul, la final. In corp cautam raspunsuri.