In jurul corpului

Legatura dintre cele doua nu se opreste la asemanarea oferita de primele doua litere, comune ambelor cuvinte. Ea merge mult mai departe si capata niste valente simbolice deloc usor de surprins. In mai multe sporturi sperma este inconjurata de un mit. Din mai multe puncte de vedere. Iar in sporturile de contact cel putin, mitul care construieste si dereconstruieste povestea spermei este cel putin interesant. Daca ne raportam la gen, sperma inseamna masculinitate (daca ne raportam la, sa-i zicem specia umana, sperma inseamna viata). Daca ne raportam la gen, sportul de contact inseamna in cele mai multe cazuri tot masculinitate. Pentru ca, in societatile occidentale cel putin, bataia ramane o activitate asociata cu barbatul. Si nici societatile traditionale nu stau mai prejos din acest punct de vedere. De aici insa lucrurile nu mai sunt atat de clare. Pe de o parte, daca privim ceea ce apare in mass-media, vedem o asociere facuta intre sportivi si femei frumoase. Uneori intre un sportiv si mai multe femei frumoase. Si ne putem gandi, daca suntem tineri si naivi, ca practicand un sport, o sa “avem” multe femei. Sau, in orice caz, posibilitatea de a avea “multe femei”, de preferat “bune”, creste exponential. Nimic din ce e aici nu ne pare astazi, in Occident, eronat. La prima vedere putem identifica in spatele acestor trei concepte (sperma,sport,femei) un tip de masculinitate a carui constructie nu prezinta niciun fel de contradictie. Barbatul sportiv poate avea multe femei bune cu care sa isi consume sperma. Nimic mai putin masculin aici, si cu toate acestea.. sportul si femeile se afla intr-o relatie ambivalenta.Pe de o parte se atrag, cel putin din punctul de vedere al sportului ca spectacol, dar pe de alta parte se resping. De fapt nici macar nu “se” resping, pentru ca sportul, mai ales, respinge femeile. Si nu atat femeile cat risipa de sperma asociata cu acestea.

Sunt convins ca multi dintre cei care au cochetat cu sportul de performanta au auzit ca nu e bine sa faci sex inainte de concurs. Si chiar si cei care nu au avut ocazia sa interactioneze atat de profund cu o astfel de activitate au mai auzit/vazut/citit astfel de afirmatii in media, carti sau prin diverse alte locuri. Pentru ca sperma inseamna energie, pentru ca sexul consuma energie, pentru ca un sportiv are nevoie de toata energia pe care o poate acumula pentru un concurs. Dar si pentru a putea performa cum trebuie ca sportiv.

Interesant este ca acelasi gen de mit asociat risipei de sperma, la fel ca si corolarul sau comportamental, abstinenta, se gaseste si in India, la luptatori (vezi aici) si in Statele Unite, in unele sali de box (vezi aici). Si, bineinteles, si in Romania, in mai multe sali de sporturi de contact cu care am interactionat. Ca sa nu mai spun de Biblie.

Ceea ce imi pare interesant aici, in afara de prezenta aceluiasi gen de mit in India, este ca in sport se pune accentul pe risipa de sperma rezultata in urma contactului sexual cu femei, si nu pe cea rezultata in urma masturbarii. Probabil datorita “masculinitatii” de care am vorbit mai devreme.

Am fost surprins sa dau intr-un articol Le Monde de nimeni alta decat Nadia Comaneci. Care pare a fi permanent prizoniera notei perfecte care a consacrat-o. Si a corpului fetitei de 14 ani care a obtinut nota respectiva. Cred ca aproape nimeni nu o mai recunoaste si, mai rau, aproape nimeni nu o mai cunoaste altfel decat castigatoarea acelor note de 10 de la concurs. Nadia a crescut, insa a ramas tot fetita de 14 ani care a uimit o lume intreaga.

I first heard about genital piercing back in the early nineties when I was in college. I was reading an article in Playboy about the topic and was immediately transfixed -I had no idea people actually did this, all I knew was that it turned me on like nothing else. I was raised by fairly religulous parents, so I had a massive guilt complex already formed around my sexual desires -but I wanted desperately to find a woman who was into this. In Minnesota though, this is no small feat. So this idea would linger secretly in my mind for years.

A little more about me, on the surface I appear quite normal -your average mid-thirties straight guy. For years every woman I’ve dated I have told about my fantasy of getting pierced and her too -heavily pierced vaginas are like the world’s largest turn on for me. I can’t wait to find the perfect woman who either has her labias all pierced up, or even better, will do it for me…..but I digress. Anyway, with one exception, they’ve all thought I was some sort of perv for even knowing about it, much less actually being turned on by it. And all my relationships have eventually failed because I just can’t feel genuinely connected to somebody who judges such an honest desire of mine. I’m a highly sexual person, and it has been my desire to have my sex marked by such a visible expression that I’m different from the average guy -because I am.

Continuarea aici.

simplificand, totul pare a fi o chestiune de identitate, imagine de sine si, de ce nu, control.

De cand am inceput sa merg la sala, in liceu, am observat o tendinta care se manifesta din ce in ce mai mult la barbatii tineri din Romania. Am numit obsesia parului o preocupare poate iesita din comun pentru unii, fata de parul de pe corp. Pentru ca, daca parul de pe fata si cap beneficiaza de o atentie deosebita, si se urmareste ingrijirea si prezervarea lui, parul de pe corp este vazut ca un rau care trebuie sa dispara. A inceput cu parul de sub brat, si a continuat cu cel pe piept, spate, ba chiar si maini si picioare. Nu toata lumea face asta, dimpotriva. Astfel de comportamente par a fi legate intr-o oarecare masura de sala de forta de exemplu (unde pilozitatea excesiva poate rezulta si in urma unui  abuz de substante anabolizante, si din aceasta cauza este poate vazuta ca un aspect nenatural al corpului), sau de diferite alte sporturi, in care existenta acelui par poate constitui o problema, si chiar pune in pericol sanatatea individului sau performantele acestuia.

Pe de alta parte, am putea considera acele comportamente si rezultate a influentei pe care o masculinitate metrosexuala prezenta in mass-media pare sa o exercite in randul anumitor grupuri de tineri. Daca adaugam si o dimensiune pe care o putem numi culturala in lipsa unui cuvant adecvat, lucrurile se complica. Pentru ca in Grecia, de exemplu, in salile de forta, parul de sub brat este ceva mai mult decat comun, pe cand in Romania cine vede asa ceva intoarce capul. Si cu toate ca barbatii greci tind sa fie mai “parosi” decat omologii lor romani, atitudinea vis-a-vis de pilozitatea corporala la barbati se formeaza intr-un mod inca necunoscut (mie, cel putin) la intersectia dintre “niste” tipuri de masculinitate si “niste” practici corporale.

Daca are cineva mai multe informatii, de preferat o sursa bibliografica, as aprecia mult informatia.

mamele purtatoare se “bucura” de o expunere mediatica din ce in ce mai mare, si de dezbateri din ce in ce mai aprinse.  daca cei care le apara militeaza impotriva infertilitatii, principalul contra-argument se refera la ceea ce am putea numi comercializarea corpului uman. cu exemple adecvate, precum Ucraina, in care multe femei isi inchiriaza astfel uterul pentru a scapa de unele probleme financiare. dincolo insa de aceasta denuntare a folosirii corpului ca obiect -careia am putea sa ii opunem argumentul deloc subtil potrivit caruia corpul meu este al meu, doar al meu, si eu pot face ce vreau cu el, se afla insa niste intrebari carora nu mai este atat de usor sa le raspundem. cine sunt parintii copilului? mai precis, cine este mama lui? si ce drepturi are ea asupra copilului? si ce drepturi are cealalta mama? pana la urma, nasterea si perioada de sarcina modifica corpul femeii respective, si avem de-a face cu o experienta, subiectiva si nu numai, greu de ignorat. si in privinta careia nu este deloc usor sa trasam o linie si sa spunem “pana aici”.

\”Ma grossesse, mais pas mon bébé\”, un reportaj Le Monde.

In Arabia Saudita au fost arestati 67 de oameni (majoritatea de origine filipineza)  la o petrecere pentru ca erau imbracati in haine de femeie. Iar o astfel de “imitare vestimentara” a femeilor este interzisa. Evenimentul a trezit interesul mai multor activisti ai drepturilor omului din intreaga lume, dupa cum era de asteptat. Inca mai credeti ca moda este un subiect derizoriu?

Sursa aici.

atentia media se indreapta catre corpul lui, pana acum cel mai mediatizat corp din an, cu sanse mari sa devina unul dintre cele mai mediatizate din istorie.

Corpul lui neinsufletit a devenit subiect de breaking news iar pe diverse forumuri si bloguri exista deja lume care asteapta poze din sala de unde va fi facuta autopsia. Oare cu cat va fi vanduta o asemenea poza? Toate indiciile ne duc cu gandul daca nu la niste sume fabuloase, cel putin la o expunere mediatica fara precedent. Asemenea unui copil care incearca sa demonteze primul lui casetofon pentru a vedea ce e inauntru si a incerca sa dezlege misterul din spatele cutiei muzicale, tind sa cred ca o multime de oameni asteapta cu interes si curiozitate deschiderea corpului lui Michael Jacskon pentru a vedea cum arata inauntru unul dintre marii artisti ai acestor vremuri. De parca un bisturiu si cateva incizii ar putea schimba ceva sau aduce un plus de cunoastere semnificativ. Altul decat cauza decesului, poate un raspuns la intrebarea “Cum functioneaza/a functionat Michael Jackson?”, daca mergem pe logica de mai devreme, a casetofonului care intriga copiii.

Urmeaza probabil o serie de pelerinaje la Madame Tussauds si in curand la Body Worlds, daca se va confirma zvonul privind plastinarea corpului, care isi va termina calatoria scena-televizor-tribunal-televizor-spital-morga-sala de disectie-televizor-vitrina.

Patru oameni, patru corpuri, o inchisoare (in sens generic). Despre corpul “cotrobait”, corpul celuilalt, corpul bolnav, corpul regasit si corpul eliberat. Printre altele, despre D.C.D. (décédé) sau moartea in inchisoare. Care este fie o eliberare sau, daca esti anuntat dinainte, ca in cazul sinuciderii, o sustragere din fata justitiei. Momentul din care corpul tau nu  ‘le’ mai apartine.

Djemel, Hugo, Helene, Hafed. Patru marturii (in franceza), pentru Le Monde.

Le corps incarcéré

LEMONDE.FR | 22.06.09 | 07h43  •  Mis à jour le 23.06.09 | 10h35

Recomand si interviurile despre sex, cultura fizica si automutilare de sub clipul principal.

Vestiarul reprezintă un loc esenţial în organizarea unei săli de sport. Indiferent despre care sport este vorba, este un domeniu unisex. In general al masculinitatii, pentru ca sportul continua sa ramana un taram masculin.În jurul lui se realizează de fapt ritul de trecere de la lumea exterioară la lumea sălii, iar modul în care este construit, amplasat, precum şi importanţa acordată vestiarului influenţează în mare măsură şi modul în care se desfăşoară acest rit şi modifică foarte mult şi modul în care este percepută sala.Intrarea în sală, pentru a te putea antrena, presupune automat şi trecerea prin vestiar, unde are loc prin intermediul practicilor corporale desfăşurate şi schimbarea simbolică pentru lumea sălii, respectiv pentru realitatea din afară.Prima dintre acestea este, am putea spune, mai puternic susţinută simbolic, deoarece simbolurile necesare pentru ca participanţii să se întoarcă la diferitele lor roluri sociale se află dincolo de definiţia oficială a sălii. Vestiarele sunt organizate pentru a facilita o trecere instituţională, folosind simboluri ce susţin trecerea la lumea exerciţiului ca activitate definitorie a sălii. Ele ajută clienţii să intre în lumea sălii, constituind în acelaşi timp şi un filtru care nu lasă să pătrundă în sală decât anumite caracteristici relevante în lumea din afară.

Fiecare individ are o rutină diferită, raportată la vestiar, însă indiferent de specificul ei, aceasta este foarte importantă. În vestiar reuşeşti să te debarasezi de lumea exterioară, acolo produci schimbările necesare care îţi permit să te adaptezi activităţilor din sală, mai ales în măsura în care acestea pot intra în conflict cu practicile din exterior şi o demarcare se impune.

În vestiar, în primul rând, iţi schimbi hainele, care în afară pot constitui un indicator de status, diferenţiind astfel indivizii. Atributele care pot intra în conflict cu antrenamentul din sală sunt filtrate în vestiar, şi nu pătrund decât rareori în interiorul sălii. Sala de sport, ca sit al producerii corpului, funcţionează după reguli diferite. Ierarhiile din sală diferă de ierarhiile din lumea de afară. La prima vedere, am putea chiar spune că în sala nu există ierarhie., desi in functie de sport pot aparea unele ierarhii specifice, cum este cazul pentru artele martiale. Cu toate acestea, practicanţii sunt egali, pentru că toţi vin la sală să îşi lucreze corpul, si pentru  Atributele care nu au legătură cu corpul sunt irelevante în sală. Un exemplu relevant în acest sens este legat de comunicare care are loc în funcţie de alte standarde decât în afară. Nimănui (dintre practicanti) nu i se spune domnul x, y, z, ci Alex, Cristi, Marian, ignorând până într-un anume punct şi vârsta. Cât se află în incinta sălii, nu contează cine sunt in exterior.

Goffman a identificat niste reguli pe care le-a numit transformation rules si care functioneaza ca un filtru pentru atributele din lumea exterioara, si desi observatia sa principala era bazata pe ceea ce se intampla in cadrul jocurilor, ea poate fi extinsa la mai multe tipuri de activitati. Iar in sport, in general, si indeosebi in vestiarul din sport aceste reguli filtreaza intr-un mod aparte atributele legate de gen. Uniformizarea are insa si un efect pervers, si provoaca o homofobie despre care voi vorbi intr-un post ulterior.