Sunt convins ca multi dintre cei care au cochetat cu sportul de performanta au auzit ca nu e bine sa faci sex inainte de concurs. Si chiar si cei care nu au avut ocazia sa interactioneze atat de profund cu o astfel de activitate au mai auzit/vazut/citit astfel de afirmatii in media, carti sau prin diverse alte locuri. Pentru ca sperma inseamna energie, pentru ca sexul consuma energie, pentru ca un sportiv are nevoie de toata energia pe care o poate acumula pentru un concurs. Dar si pentru a putea performa cum trebuie ca sportiv.

Interesant este ca acelasi gen de mit asociat risipei de sperma, la fel ca si corolarul sau comportamental, abstinenta, se gaseste si in India, la luptatori (vezi aici) si in Statele Unite, in unele sali de box (vezi aici). Si, bineinteles, si in Romania, in mai multe sali de sporturi de contact cu care am interactionat. Ca sa nu mai spun de Biblie.

Ceea ce imi pare interesant aici, in afara de prezenta aceluiasi gen de mit in India, este ca in sport se pune accentul pe risipa de sperma rezultata in urma contactului sexual cu femei, si nu pe cea rezultata in urma masturbarii. Probabil datorita “masculinitatii” de care am vorbit mai devreme.

A little more about me, on the surface I appear quite normal -your average mid-thirties straight guy. For years every woman I’ve dated I have told about my fantasy of getting pierced and her too -heavily pierced vaginas are like the world’s largest turn on for me. I can’t wait to find the perfect woman who either has her labias all pierced up, or even better, will do it for me…..but I digress. Anyway, with one exception, they’ve all thought I was some sort of perv for even knowing about it, much less actually being turned on by it. And all my relationships have eventually failed because I just can’t feel genuinely connected to somebody who judges such an honest desire of mine. I’m a highly sexual person, and it has been my desire to have my sex marked by such a visible expression that I’m different from the average guy -because I am.

Continuarea aici.

simplificand, totul pare a fi o chestiune de identitate, imagine de sine si, de ce nu, control.

Pe de alta parte, am putea considera acele comportamente si rezultate a influentei pe care o masculinitate metrosexuala prezenta in mass-media pare sa o exercite in randul anumitor grupuri de tineri. Daca adaugam si o dimensiune pe care o putem numi culturala in lipsa unui cuvant adecvat, lucrurile se complica. Pentru ca in Grecia, de exemplu, in salile de forta, parul de sub brat este ceva mai mult decat comun, pe cand in Romania cine vede asa ceva intoarce capul. Si cu toate ca barbatii greci tind sa fie mai “parosi” decat omologii lor romani, atitudinea vis-a-vis de pilozitatea corporala la barbati se formeaza intr-un mod inca necunoscut (mie, cel putin) la intersectia dintre “niste” tipuri de masculinitate si “niste” practici corporale.

Daca are cineva mai multe informatii, de preferat o sursa bibliografica, as aprecia mult informatia.

\”Ma grossesse, mais pas mon bébé\”, un reportaj Le Monde.

Sursa aici.

Corpul lui neinsufletit a devenit subiect de breaking news iar pe diverse forumuri si bloguri exista deja lume care asteapta poze din sala de unde va fi facuta autopsia. Oare cu cat va fi vanduta o asemenea poza? Toate indiciile ne duc cu gandul daca nu la niste sume fabuloase, cel putin la o expunere mediatica fara precedent. Asemenea unui copil care incearca sa demonteze primul lui casetofon pentru a vedea ce e inauntru si a incerca sa dezlege misterul din spatele cutiei muzicale, tind sa cred ca o multime de oameni asteapta cu interes si curiozitate deschiderea corpului lui Michael Jacskon pentru a vedea cum arata inauntru unul dintre marii artisti ai acestor vremuri. De parca un bisturiu si cateva incizii ar putea schimba ceva sau aduce un plus de cunoastere semnificativ. Altul decat cauza decesului, poate un raspuns la intrebarea “Cum functioneaza/a functionat Michael Jackson?”, daca mergem pe logica de mai devreme, a casetofonului care intriga copiii.

Urmeaza probabil o serie de pelerinaje la Madame Tussauds si in curand la Body Worlds, daca se va confirma zvonul privind plastinarea corpului, care isi va termina calatoria scena-televizor-tribunal-televizor-spital-morga-sala de disectie-televizor-vitrina.

Djemel, Hugo, Helene, Hafed. Patru marturii (in franceza), pentru Le Monde.

Le corps incarcéré

LEMONDE.FR | 22.06.09 | 07h43  •  Mis à jour le 23.06.09 | 10h35

Recomand si interviurile despre sex, cultura fizica si automutilare de sub clipul principal.

Vestiarul reprezintă un loc esenţial în organizarea unei săli de sport. Indiferent despre care sport este vorba, este un domeniu unisex. In general al masculinitatii, pentru ca sportul continua sa ramana un taram masculin.În jurul lui se realizează de fapt ritul de trecere de la lumea exterioară la lumea sălii, iar modul în care este construit, amplasat, precum şi importanţa acordată vestiarului influenţează în mare măsură şi modul în care se desfăşoară acest rit şi modifică foarte mult şi modul în care este percepută sala.Intrarea în sală, pentru a te putea antrena, presupune automat şi trecerea prin vestiar, unde are loc prin intermediul practicilor corporale desfăşurate şi schimbarea simbolică pentru lumea sălii, respectiv pentru realitatea din afară.Prima dintre acestea este, am putea spune, mai puternic susţinută simbolic, deoarece simbolurile necesare pentru ca participanţii să se întoarcă la diferitele lor roluri sociale se află dincolo de definiţia oficială a sălii. Vestiarele sunt organizate pentru a facilita o trecere instituţională, folosind simboluri ce susţin trecerea la lumea exerciţiului ca activitate definitorie a sălii. Ele ajută clienţii să intre în lumea sălii, constituind în acelaşi timp şi un filtru care nu lasă să pătrundă în sală decât anumite caracteristici relevante în lumea din afară.

Fiecare individ are o rutină diferită, raportată la vestiar, însă indiferent de specificul ei, aceasta este foarte importantă. În vestiar reuşeşti să te debarasezi de lumea exterioară, acolo produci schimbările necesare care îţi permit să te adaptezi activităţilor din sală, mai ales în măsura în care acestea pot intra în conflict cu practicile din exterior şi o demarcare se impune.

În vestiar, în primul rând, iţi schimbi hainele, care în afară pot constitui un indicator de status, diferenţiind astfel indivizii. Atributele care pot intra în conflict cu antrenamentul din sală sunt filtrate în vestiar, şi nu pătrund decât rareori în interiorul sălii. Sala de sport, ca sit al producerii corpului, funcţionează după reguli diferite. Ierarhiile din sală diferă de ierarhiile din lumea de afară. La prima vedere, am putea chiar spune că în sala nu există ierarhie., desi in functie de sport pot aparea unele ierarhii specifice, cum este cazul pentru artele martiale. Cu toate acestea, practicanţii sunt egali, pentru că toţi vin la sală să îşi lucreze corpul, si pentru  Atributele care nu au legătură cu corpul sunt irelevante în sală. Un exemplu relevant în acest sens este legat de comunicare care are loc în funcţie de alte standarde decât în afară. Nimănui (dintre practicanti) nu i se spune domnul x, y, z, ci Alex, Cristi, Marian, ignorând până într-un anume punct şi vârsta. Cât se află în incinta sălii, nu contează cine sunt in exterior.

Goffman a identificat niste reguli pe care le-a numit transformation rules si care functioneaza ca un filtru pentru atributele din lumea exterioara, si desi observatia sa principala era bazata pe ceea ce se intampla in cadrul jocurilor, ea poate fi extinsa la mai multe tipuri de activitati. Iar in sport, in general, si indeosebi in vestiarul din sport aceste reguli filtreaza intr-un mod aparte atributele legate de gen. Uniformizarea are insa si un efect pervers, si provoaca o homofobie despre care voi vorbi intr-un post ulterior.