In jurul corpului

un tip, intr-o carte, spunea la un moment dat ca se simte ca un Jedi pentru ca stie jiu jitsu. si desi intr-o lupta e teoretic singur, el nu e singur pentru ca are jiu jitsu-ul cu el. un fel de forta, si analogia nu e chiar nepotrivita. am auzit, vazut si citit multe lucruri care confirma ipoteza knowledge is power aplicata la cunoasterea jiu jitsu-lui. pana la urma, sportul asta iti da pe de o parte o viziune eficienta asupra corpului si pe de alta un intreg arsenal de tehnici despre cum sa distrugi acel corp. vezi altfel ceilalti oameni, simti altfel ceilalti oameni si interactiunile cu ei. corpul tau incepe sa devina intr-un fel autonom in anumite situatii, pe masura ce invatamintele de la antrenament devin incorporate. si stii ca te plimbi cu niste cunostinte care pot afecta drastic orice fel de interactiune fata in fata cu alt individ daca te decizi sa le folosesti.

it’s all about control..

later edit: si ala micu apasa pe lanterna

am gasit ca ceea ce fac eu din cand in cand se cheama intr-un fel, si e diferit de un simplu “commentator”. azi, de fapt ieri, mi-am diversificat putin aria, si am trecut de la MMA la kickboxing. Tot nu ma pot entuziasma suficient de mult la un knockout sau la un schimb mai bun de lovituri, dar data fiind diviziunea muncii pa care am amintit-o, se pare ca rolul meu nici nu presupune asa ceva. si sunt inca la inceput, asa ca am o scuza buna.

a fost un pic ciudat, ca am facut treaba asta din studioul de stiri, si m-am simtit putin ca un prezentator. dar numai putin, ca n-a fost nevoie sa fiu atent la postura.

si uite asa, am strans 5 experiente de acest gen, in aproape un an.

de fiecare data cand asist la un antrenament de MMA cu cineva care stie raman uimit de cat de complex poate fi sportul. exista o multime de modalitati de a combina clinciul cu loviturile, cu proiectarea si cu lupta la sol, o multime de modalitati in care una dintre situatii poate fi folosita pentru a trece la o alta. si, mai ales, o munca enorma in termeni de strategie. si toata treaba asta devine din ce in ce mai complexa, pe masura ce toata lumea incepe sa devina din ce in ce mai familiarizata cu regulile jocului si se cauta modalitati din ce in ce mai sofisticate de a seta fie o proiectare, fie o finalizare, astfel incat adversarul sa nu se astepte.

acum ceva timp, de exemplu, credeam ca garda e ceva fix. daca esti stangaci stai intr-un fel si numai asa. dar se pare ca nu mai tine sa stii doar ceva bine. trebuie sa stii de toate si sa poti sa le si combini, si sa si reusesti sa citesti un adversar dupa felul in care sta si se misca..

a very difficult task..

Jiu jitsu loses its icon

care urmaresc distrugerea corpului. e un fel de contradictie de care sper sa ma pot lega in dizertatie, combinand-o cu metafora “body as a machine”. evolutia MMA este printre cele mai interesante, vazuta din aceasta perspectiva. la inceput era o confruntare de stiluri si tehnici diferite, care au devenit acum un corpus unitar de cunostinte, desi cross training-ul inca mai persista. toate aceste tehnici insa continua sa evolueze, sa se ramifice, unele dispar si apar altele noi, in timp ce pentru fiecare procedeu apar mai multe iesiri si contraprocedee in mod constant. inovatia este la ordinea zilei, iar pentru a fi competitiv pe “piata” trebuie sa inveti si sa te perfectionezi in permanenta. suna mai degraba a firma de it decat a bataie.

Multumesc, Sam Sheridan, pentru carte. Incepe foarte bine.

am vazut recent documentarul, stiind foarte putine lucruri despre JJ. Ca are o problema la o mana, a fost antrenorul lui Eddie Bravo si ca e var cu “niste” Gracie. Ce am aflat a fost ca mica lui problema la mana e ceva mai mare, avand o malformatie si doar degetul mare si cel mic la mana stanga. Ca a fost campion de sambo in state si a obtinut niste rezultate remarcabile si in BJJ, gi si no gi deopotriva. Surprinzator, mai ales la no-gi, deoarece sa zicem ca ne putem adapta si prinde kimonoul cu doar doua degete, dar cand adversarul nu poarta lipsa a trei degete e un handicap pe care l-as fi considerat poate insurmontabil daca nu as fi dat de documentarul cu Jean Jacques. Un argument in plus in favoarea jiu jitsului brazilian si a maleabilitatii stilului in functie de corpul fiecaruia.

In plus, documentarul include destul de multe particele din luptele lui JJ, vreo doua tehnici (am aflat cum se poate trece din scissor sweep in armbar) si o privire de ansamblu foarte graitoare asupra stilului lui JJ.

Primul post dintr-o serie mai lunga, care se vrea un fel de manual explicativ al unor concepte din jiu jitsu-ul brazilian, aprofundate atat cat au putut fi in doi ani si ceva de practica, combinati cu ceva studiu individual suplimentar.

Am ales spatiul pentru ca leaga multe lucruri intre ele, se leaga de si mai multe, si intr-un fel este si o componenta definitorie a stilului. Nu spatiul in sine, ci o anumita abordare a lui, un anumit concept de spatiu si o utilizare specifica a acestuia. In functie de perspectiva din care privim spatiul el apare nu numai altfel, dar si cu o intrebuintare diferita.

Practic, indiferent unde ne-am situa, indiferent daca atacam sau ne aparam, daca incepem din picioare intr-o situatie de auto-aparare, de BJJ sportiv, sau din genunchi la un sparring amical de dupa antrenament, putem face doua lucruri cu spatiul. Sa cream spatiu, sau sa micsoram spatiul (sau sa “inchidem distanta”).

Notiunea cheie legata de spatiu, aici, este controlul. Inchiderea sau micsorarea distantei nu trebuie sa fie ceva accidental, ci consecinta unei actiuni pe acre o intreprindem. Daca nu controlam bine spatiul, distanta, este mai mult decat probabil ca rezultatul confruntarii sa ne fie defavorabil.

In picioare, de exemplu, intr-o situatie de autoaparare, un practicant de bjj va dori sa controleze distanta in felul urmator. In primul rand, bjj-ul fiind un stil de “grappling”, tehnicile au nevoie de o distanta extrem de mica de adversar pentru a putea fi aplicate. Absenta loviturilor din bjj, printre altele, este una dintre cauzele pentru care vom cauta intotdeauna sa ajungem foarte aproape de adversar. Sa inchidem distanta. Inainte de a inchide distanta, insa, aceasta trebuie controlata, mentinuta, si chiar marita in masura in care este cazul, pentru a ramane in afara spatiului acoperit de loviturile adversarului. Din momentul in care am reusit sa evitam loviturile si am inchis distanta, am reusit doua lucruri. Am ajuns in zona in care putem folosi tehnicile de bjj, si in acelasi timp intr-o zona in care adversarul nu ne va putea lovi, pentru ca o lovitura are nevoie de spatiu pentru a fi puternica.

va urma

Mi-a venit in sfarsit cartea lui Mayeda, via amazon uk. Am inceput sa o citesc. E scrisa destul de “corect” pana acum, nimic impresionant, dar ma astept sa gasesc idei printre fragmentele de interviuri. Am intalnit o marturie de acest fel, in care un tip spunea ca se duce la antrenament desi este mereu lovit, ranit s.a., si care m-a facut sa vreau si mai mult sa aprofundez relatia individ-corp prin prisma sportului, si mai ales modul in care este perceputa si reincadrata (reframed) ideea.

Dupa ce citesc asta, procesul civilizarii de Elias, va trebui sa ma apuc de frame analysis a lui Goffman, pe care am tot evitat-o, si cred ca din cauza numarului de pagini. (asta e un fel de note to myself).

M-am gandit sa comentez putin evenimentul de la Cluj, pentru ca sunt destul de multe de spus. Prima gala Strike mi s-a parut ca a lasat putin de dorit, dar am pus asta pe seama noutatii evenimentului. A doua a fost asa si asa, dar ultima a depasit asteptarile intr-un sens cum nu se poate mai prost.

Aspecte pozitive au fost destule, dar latura sportica a evenimentului lasa foarte mult de dorit. A fost televizata, a aratat foarte bine ca show, dar din pacate la asta se rezuma tot ce a fost bine.

Matchmakingul ar trebui sa fie piesa de rezistenta a oricarui eveniment de acest gen in sporturile de contact. In Statele Unite, de exemplu, si mai mult ca sigur ca si in alte locuri in care industria sporturilor de contact este bine dezvoltata, exista indivizi care se ocupa numai de asta. Matchmakeri care nu fac altceva decat sa viziteze sali, sa vada meciuri, si sa isi construiasca o lista imensa de contacte si de oameni pe care sa ii poata recruta in caz de nevoie pentru a lupta intr-o gala.

Un matchmaker este un intermediar esential intr-o astfel de activitate, si el trebuie nu numai sa faca legatura dintre sportivi, antrenori, manageri si promotori, dar sa aiba si ochiul format. Sa isi dea seama atunci cand se uita la un practicant de kickboxing, de exemplu, ca tine garda intr-un mod care il face vulnerabil la croseele de dreapta sau la o anumita combinatie. Sa stie care sunt slabiciunile si avantajele sportivilor din lista sa, lista care trebuie sa fie permanent la zi.

Pentru ca o gala sa iasa bine, nu e neaparat nevoie de sportivi de clasa A, ci de un matchmaking bun. Ceea ce se traduce, in cuvinte mai putine, in meciuri echilibrate. Nimeni nu cred ca vrea sa plateasca pentru a merge la o gala in car etoate meciurile se termina in primul minut din prima repriza. Daca se intampla asa ceva, totusi, trebuie sa dea de gandit organizatorilor.

Un alt aspect negativ, pe care nu il voi atribui totusi galei de la Cluj, este lipsa de pregatire in lupta la sol a celor care vor sa intre in cusca. Am vazut de la primul eveniment, si continui sa vad oameni care atunci cand se afla in control lateral intorc spatele, strang adversarul inutil de gat atunci cand se afla sub control lateral. sau nu stiu sa iasa dintr-un control deasupra extrem de prost.

S-ar putea schimba multe din modul in care arata un meci daca ar invata macar cateva principii de baza. Nu tehnici, ci mai mult un cadru general prin care sa poata aborda lupta la sol.

Celelalte aspecte negative sunt oarecum legate de ceea ce am spus deja pana acum. Schimbarea cardului pe ultima suta poate fi cat de cat legata de matchmakingul prost, iar ceea ce a facut Todd… mai bine nu comentez.

Ar mai fi un singur aspect de adaugat. Arbitrii si judecatorii ar trebui alesi si pregatiti (mai bine).