In jurul corpului

In the year 2056–the not so distant future–an epidemic of organ failures devastates the planet. Out of the tragedy, a savior emerges: GeneCo, a biotech company that offers organ transplants–for a price. Those who miss their payments are scheduled for repossession and hunted by villainous Repo Men. In a world where surgery addicts are hooked on painkilling drugs and murder is sanctioned by law, a sheltered young girl searches for the cure to her own rare disease as well as information about her family’s mysterious history. After being sucked into the haunting world of GeneCo, she is unable to turn back, as all of her questions will be answered at the wildly anticipated spectacular event: The Genetic Opera.

Sursa aici.

Un film scurt si foarte violent al regizorului Douglas Buck. Un portret al unei familii disfunctionale in care adultii nu vorbesc intre ei, mama vede cum dorintele sotului ei se indeparteaza de ea pe zi ce trece si se indreapta catre copil, si incearca sa aprinda din nou flama in ochii barbatului. Cum? Aici apare suspansul, in raspunsul corporal si deosebit de dur la care ea face apel.

Nu va uitati la film noaptea.

o noua emisiune de pe Protv face oarecum ravagii la capitolul rating. conceptul nu este nou, ci importat, insa este cel putin surprinzator modul in care atrage telespectatori si, mai mult, doritori. fiecare editie ofera cel putin o marturie in plus pentru cei care nu cred ca imaginea corpului este corelata in vreun fel cu increderea in sine. omagiu adus chirurgiei estetice, care se bucura de o reclama de care cred ca avea nevoie la noi, pentru a depasi unele mituri si prejudecati. un alt fel de omagiu adus frumusetii, de data aceasta unei frumuseti construite, insa realizata cu o punere in scena a unor indivizi deja complexati de infatisarea lor, care servesc drept cobai pentru acest experiment.

Stiam de film de ceva vreme, dar nu reuseam sa il gasesc. Cred ca nu mi-a placut nciodata Mickey Rourke, mi s-a parut intotdeauna un alcoolic imbatranit inainte de vreme, dar in The Wrestler a jucat excelent. Si a fost foarte bine ales. Mi-am propus de mult sa ma uit la un documentar despre  pro wrestling si sa aflu cum sta treaba cu sportul asta si de ce si cum sunt meciurile aranjate, dar am tot amanat, din lene, vizionarea. Acum am un motiv in plus sa caut si sa ma uit la un behind the scenes.

Rourke, in film, joaca rolul unui luptator care a avut perioada lui de glorie in anii 80, si ajunge la momentul in care trebuie sa se lase de sport. Il lasa corpul, si trebuie sa se reorienteze. Evident, nu mai are bani, are o fata de care nu s-a ocupat cand a trebuit si acum nu vrea sa mai stie de el, iar fara sport se simte incredibil de singur.

Trist si crud cand ne gandim la ce ajung la batranete multi dintre sportivii de performanta. Niste epave, in ciuda legaturii pe care toata lumea pare sa o vada intre sport si sanatate, sau intre sport si un corp sanatos. The wrestler arata foarte bine pentru varsta lui, dar articulatiile ii cam cedeaza, sufera un infarct si este operat, fiind nevoit sa renunte la activitatea de pana atunci.

Problema este ca, dupa ce incearca sa isi “faca rost” de o viata “normala” si esueaza, isi da seama ca sportul este cam singurul lucru care conteaza pentru el, si singura ocupatie care il face sa se simta bine, in ciuda efectului devastator asupra sanatatii. Asa ca se intoarce in ring, pentru o ultima data..

O perspectiva destul de directa asupra relatiei dintre sportul de performanta si durere. Si o scena care mi-a ramas intiparita in minte, de la un eveniment la care fosti luptatori semnau autografe, iar Rourke se uita mai atent la cei de la mesele din jur si ii vede pe toti accidentati, unul cu carje, altul in scaun cu rotile, altul cu proteza…

The only place I get hurt is out there. The world don’t give a shit about me.

am vazut recent documentarul, stiind foarte putine lucruri despre JJ. Ca are o problema la o mana, a fost antrenorul lui Eddie Bravo si ca e var cu “niste” Gracie. Ce am aflat a fost ca mica lui problema la mana e ceva mai mare, avand o malformatie si doar degetul mare si cel mic la mana stanga. Ca a fost campion de sambo in state si a obtinut niste rezultate remarcabile si in BJJ, gi si no gi deopotriva. Surprinzator, mai ales la no-gi, deoarece sa zicem ca ne putem adapta si prinde kimonoul cu doar doua degete, dar cand adversarul nu poarta lipsa a trei degete e un handicap pe care l-as fi considerat poate insurmontabil daca nu as fi dat de documentarul cu Jean Jacques. Un argument in plus in favoarea jiu jitsului brazilian si a maleabilitatii stilului in functie de corpul fiecaruia.

In plus, documentarul include destul de multe particele din luptele lui JJ, vreo doua tehnici (am aflat cum se poate trece din scissor sweep in armbar) si o privire de ansamblu foarte graitoare asupra stilului lui JJ.